Cărţile trebuie amestecate şi tăiate în 3 pachete de către Subiect, fiecare pachet fiind așezat cu faţa în sus. Rezultatul tăierilor trebuie să fie notat de către dealer, el oferind indicii cu privire la ceea ce urmează.
Pachetul din mijloc este primul ce va fi ridicat, fiind urmat de către ultimul şi în final primul pachet rezultat în urma tăierii, pachetele așezându-se în aceasta ordine unul peste altul.
Pachetul din mijloc este primul ce va fi ridicat, fiind urmat de către ultimul şi în final primul pachet rezultat în urma tăierii, pachetele așezându-se în aceasta ordine unul peste altul.
Dacă între cele 3 cărți se află 2 de aceeași culoare (Romb, Treflă, Inimă Neagră, Inimă Roşie) se va selecta cartea cu valoarea cea mai mare, celelalte fiind așezate separat, pentru a fi utilizate mai târziu.
După terminarea cărţilor din mâna, se utilizează în aceeași maniera pachetul format din cărţile așezate separat, mai devreme, iar acțiunea este repetata pana ce ajung să fie întoarse astfel 21 de cărți. În cazul în care sunt extrase 3 cărți de aceeași culoare, ori de aceeași valoare, vor fi utilizate toate 3.
Nu trebuie uitat de cărţile selectate din „tăieri”, iar în cazul în care ridicarea unei cărți scoate la iveala o alta carte din aceeași culoare, dar de valoare mai mare, şi aceasta din urma trebuie păstrata.
Combinații de Şapte Cărți | Reguli Generale | Cum se Procedează |
Citirea Cărţilor | Semnificația Cărţilor | Câteva Combinații |
Un Exemplu Tipic | InvestigațiiSuplimentare | Cele Şapte Pachete |